Campania „BĂTAIA NU ESTE RUPTĂ DIN RAI”

        
        Un viitor sociolog, pe nume Alin Fazakas, din Hunedoara, mi-a atras atenția prin Campania  „BĂTAIA NU ESTE RUPTĂ DIN RAI”.


PRIVIȚI ȘI LUAȚI ATITUDINE

       La rândul meu, ca participant al campaniei, doresc să pun amprenta acestui subiect destul de delicat pentru a ne unii cu toții și a face lucruri minunate pentru aceste suflete nevinovate.



       I.      Argument
            Abuzul asupra copiilor este o problemă cu care se confruntă toate societățile, problemă care a necesitat dezvoltarea unor strategii de investigație, prevenire și control. În anumite contexte, abuzul fizic este un comportament tolerat și chiar acceptat, fiind învățat și reprodus ca modalitate firească de comportament. Scopul lucrării este de a conștientiza gravitatea abuzului fizic și a consecințelor grave care se răsfrâng asupra copilului educat prin violență, consecințe ce-l vor urmări pe tot parcursul vieții.

    II.      Definirea abuzului
            Este greu de dat o definiție a abuzului care să cuprindă toate aspectele acestuia. Ușurința cu care se poate victimiza o persoană dacă nu se face o delimitare corectă a actului intenționat de cel neintenționat, diferitele aspecte de severitate ale abuzurilor, sau  normele educative care privesc pedeapsa ca pe o modalitate firească de educare, sunt doar câteva din problemele care fac ca definiția să fie destul de dificilă și supusă controverselor.
Abuzul, în general, reprezintă „orice formă de maltratare fizică şi/sau psihică, abuz sexual, neglijare, tratare neglijentă sau exploatare în scopuri comerciale sau orice alt tip de exploatare care poate cauza daune efective sau potenţiale pentru sănătatea, supravieţuirea, dezvoltarea sau demnitatea copilului în contextul unei relaţii de responsabilitate, încredere sau autoritate”
            Abuzul fizic constă în vătămarea corporală a copilului în cadrul interacţiunii, singulare sau repetate, cu o persoană aflată în poziţie de răspundere, putere sau în relaţie de încredere cu acesta, fiind un rezultat al unor acte intenţionate care produc suferinţă copilului în prezent sau în viitor.”
Din punct de vedere medical, abuzul fizic constă în atingeri sau contacte fizice dureroase ne-accidentale, inclusiv în intimidarea fizică îndreptată asupra copilului și este reprezentat de acele traume fizice rezultate din înțeparea, pălmuirea, lovirea, mușcarea, scuturarea, îmbrâncirea, aruncarea, sufocarea, arderea, încătușarea sau sechestrarea, cauzate din partea persoanei abuzatoare, indiferent dacă aceasta a intenționat să rănească copilul sau nu.
Observăm că toate definițiile înglobează două însușiri ale acestuia: sănătatea fizică a copilului este afectată și vătămarea este făcută în mod intenționat.
Abuzul fizic constituie pentru profesioniștii implicați în diferite forme de asistență a copiilor principalul criteriu de apreciere a îngrijirii acordate copilului, sănătatea fizică fiind un standard central al calității vieții acestuia.
Unii experți fac diferența între rănile dovedite a fi intenționate și rănile asupra cărora există doar suspiciunea de abuz, considerând ca fiind abuz doar rănile produse deliberat. Este greu de evaluat gradul de intenție, de multe ori acesta fiind neclar chiar părinților.
Alți experți fac diferența între disciplinare și abuz fizic. „Copilul se învață când nu se răsfață” spunea Anton Pann. O altă vorbă românească zice că „două-trei coade de topor curg din dragoste”. Norvegienii sunt și ei de acord că „cel ce-și iubește copilul îl pedepsește”.
Pedepsele minore (îngenuncheatul pe coji de nucă, ridicatul mâinilor, etc.), folosite pentru a cauza copilului durere, nu dăunează integrității corporale a acestuia. Ele devin abuzive când, fără să fie ieșite din comun, sunt aplicate foarte des sau nu corespund greșelilor.
Whitman face diferențierea între disciplinare și abuz:
În disciplinarea copilului măsurile luate de adult sunt relaționate în mod logic cu comportamentul indisciplinat al copilului, fără judecarea acestuia și prin pedepsirea doar a greșelii curente. În abuzul copilului măsurile sunt lipsite de logică, nu există o legătură între faptă și pedeapsă, comportamentul copilului este judecat și etichetat: „ești un prost, ești o rușine” etc. Pedeapsa se dă în funcție de greșelile din trecut și alte greșeli care se acumulează. Părintele violent nu mai inspiră copilului siguranță și dragoste, ci devine un inamic pe care cel mic trebuie să-l accepte.
Trebuie să subliniem că ceea ce începe ca o pedeapsă disciplinară minoră poate sfârși ca abuz, între pedeapsă și abuz existând o graniță foarte subțire, părintele căutând noi metode de corecție din ce în ce mai dure, când cele vechi nu își mai fac efectul. Unele pedepse pot afecta sănătatea și integritatea corporală a minorului chiar de la o singură aplicare (înfometarea, arsurile, curentul electric, etc.), pe când altele pot lua forme extreme, ajungând până la uciderea propriului copil (infanticid). Aceste acțiuni au devenit, însă, extrem de rare și sunt comise, mai ales, de persoane caracterizate de tendințe patologice.

 III.      Factori cauzali

  1. Factori caracteristici adultului abuzator:
    1. Factori biologici:
-         Abuzul de substanțe nocive.
-         Probleme mentale ale părintelui, care își poate neglija neintenționat copilul.
    1. Factori  psiho-emoționali:
-         Controlul scăzut al impulsurilor.
-         A avut un model parental abuziv.
-         Este lipsit de empatie relațională. Nu se arată preocupat de starea copilului, de rănile și evoluția lor.
-         Are un stil educativ conflictual, uneori este foarte indulgent cu copilul, alteori pedepsește aspru orice mică greșeală.
-         Are un atașament redus față de copil, vorbește cu neplăcere despre cel mic, în mod constant. Pune accent doar pe greșelile pe care le face copilul, nu și pe calitățile acestuia.
    1. Factori socio-economici:
-         Părinte singur sau adolescent.
-         Are mai mulți copii mici cu vârste apropiate.

  1. Factori caracteristici copilului abuzat:
-         Copilul născut prematur poate avea probleme de dezvoltare persistente care impun îngrijire specială și urmărirea atentă a evoluției sale.
-         Dizabilitate fizică (orbirea, paralizia, etc.) sau alte afecțiuni severe (autism).
-         Gradul de inteligență scăzut.
-         Întârzierea dezvoltării (care poate fi și factor cauzal dar și efect al abuzului).
-         Este greu de disciplinat sau provine dintr-o relație anterioară.
Copilul poate, de asemenea, să funcționeze în familie ca un fel de "țap ispășitor", părinții și frații descărcându-și frustrările pe copil, unii fiind respinși în mod extrem, încă de la început.

 IV.      Forme ale abuzului fizic
Unii copii abuzați nu recunosc abuzul, iar cei care o fac sunt prea speriați sau prea rușinați ca să ceară ajutor, alții au renunțat să-l mai caute. Dacă suspectăm un caz de abuz fizic, trebuie să știm că există câteva indicii care ne pot afirma sau infirma suspiciunile. Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt:
Contuziile, provocate de loviri, tăieri și trântiri ale copilului. Toți copiii au vânătăi și zgârieturi dobândite la joacă. Rănile devin însă dubioase dacă sunt simetrice sau sunt localizate pe suprafețe diferite, în regiuni ale corpului protejate: partea interioară a picioarelor și brațelor, organele genitale și fesele, sau dacă istoricul leziunii nu se potrivește cu tipul actual al leziunii, cu aspectul, localizarea și durata de timp scursă de la producerea ei.
Contuziile pot fi lovituri - peste jumătate din loviturile intracraniene severe sunt rezultate în urma abuzului fizic din primul an de viață al copilului, vânătăi (asociate adesea cu zgârieturi) și fracturi în diferite stadii de vindecare: fractura punctelor de creștere a oaselor, fractura cutiei craniene, fractura coastelor, etc.
Scuturarea puternică a copiilor de vârstă mică (Sindromul bebelușului scuturat) este o formă gravă de abuz fizic, care nu lasă semne fizice vizibile dar care poate avea consecințe serioase, ca: epilepsia, paralizia, diferite forme de handicap, întârzierea în dezvoltare, etc.
Otrăvirea, prin obligarea unui copil să ia un drog, un condiment sau pastile, sub formă de pedeapsă.
Arsuri, care pot fi:
-         Arsuri uscate de contact, cauzate de obiecte fierbinţi de obicei metalice şi electrice.
-         Arsura de ţigară – aplicată în special pe tălpi, palme și fese. Lasă o urmă circulară şi un gen de coadă, dacă ţigara a fost frecată de piele.
-         Arsuri datorate fricţiunii (când copilul este târât pe podea).
-         Arsuri prin afundare: aluat presat pe fese sau pe organele genitale;
-         Arsuri radiante. Arsura este, de obicei, întinsă şi afectează aspectul unui antebraţ, al piciorului sau al întregului corp. Pielea este înroşită şi băşicată.
-         Arsuri cauzate de fire electrice - sunt mici dar adânci, cu puncte de intrare şi ieşire.
Sindromul Munchaussen prin transfer. Părintele, prezentându-se foarte îngrijorat și protector, raportează boli inventate ale copilului, prin fabricarea semnelor, simulate sau provocate (mutilări, otrăviri, etc.) sau a simptomelor.

    V.      Clasificări

După gravitatea efectelor abuzului fizic, distingem următoarele categorii de copii:
  1. Copiii expuși abuzului fizic minor, care prezintă leziuni ușoare sau suprafețe de piele înroșite.
  2. Copiii expuși abuzului fizic major, care necesită îngrijire medicală: oase rupte, arsuri, cap spart, etc.
  3. Copiii cu risc, a căror comportament indică posibilitatea abuzului fizic, dar nu avem certitudinea comiterii lor în prezent.
  4. Copiii exploatați prin muncă, în general în activități care depășesc capacitățile rezistenței fizice a acestora.

În funcție de tipul parental, avem:
-         părinți abuzivi din dorința de a disciplina copilul;
-         părinți abuzivi din dorința de a răni copilul;
-         părinți abuzivi care afirmă că doresc disciplinarea copilului, negând dorința de a-l răni. Aceștia nu-şi recunosc tratamentul inacceptabil pe care îl aplică copilului.
Dacă o rănire se definește ca abuz nu are importanță intenția părintelui.

Abuzul fizic provoacă traume ce se reflectă în comportamentul intim, social și școlar al copilului, dar mai ales, în imaginea despre sine și lume. În colectivitate acesta poate fi retras, speriat, sau dimpotrivă, agresiv, dominator și netolerant.
Copilul, prin joc, pune în scenă lumea sa interioară și exteriorizează modelele învățate în familie. Prin observarea copilului la joacă putem identifica câțiva indicatori ai abuzurilor:
  1. Copilul exagerat de cuminte se comportă în cadrul jocului conform  modului în care este tratat în familie: este retras și foarte emotiv, tremură, se bâlbâie sau se refugiază în tăcere atunci când este întrebat ceva.
  2. Copilul răzbunător se indentifică cu părintele dominator. El  încearcă prin joc să compenseze incapacitatea de a face față violenței din cadrul familiei. Jocul trebuie să se desfășoare după regulile lui și devine agresiv dacă acest lucru nu se întâmplă. Indentifică repede copiii victimă, pe care îi persecută. Își alege roluri superioare cărora le conferă o formă abuzivă, neîndurătoare: căpitanul de vas, general de armată, profesorul sever, etc.
  3. Copilul matur este protector cu ceilalți copii, îi consolează și îi ajută, tot ceea ce el însuși simte nevoia să primească în cadrul familiei. Este posibil ca acest copil să aibă grijă de frații mai mari sau de un părinte bolnav căruia i-a preluat atribuțiile, ori să fie nevoit să muncească ca să-și ajute financiar familia. El își alege roluri care implică seriozitate și responsabilitate:  polițistul, soldatul, eroul, etc.
  4. Copilul deprimat nu se implică în joc, nu se împrietenește cu nimeni și nu arată nici un fel de entuziasm pentru nimic. Acest copil s-a resemnat cu violența din familie, nu mai speră să primească ajutor și nu-l mai caută.

 VI.      Efectele abuzului fizic
Efectele abuzului sunt determinate de severitatea și frecvența lor precum și de relația copilului cu abuzatorul. Stabilirea gravității abuzului fizic nu se face în funcție de intenţiile oamenilor de a răni ci de actele comise efectiv și a consecințelor acestora.
Efecte fizice:
  1. Întârzierea în dezvoltare. Copilul nu atinge nivelul de dezvoltare normală: greutatea și înălțimea nu sunt în limitele normale vârstei (începe să vorbească foarte târziu, nu socializează cu ceilalți copii, etc.)
  2. Tulburări de alimentație.
Efecte emoționale:
Traumele emoționale apar, de cele mai multe ori, în adolescență sau mai târziu.
  1. Sentimente de nedreptate . Copilul abuzat înțelege că este victimă din cauza dezavantajului său fizic și că cel puternic conduce. Va căuta, deci, pe cineva inferior lui, asupra căruia să dețină puterea: copii mai mici, animale de companie, etc.
  2. Lipsa de afecțiune. Fiind mereu umilit, lovit și amenințat, copilul va considera că nu este iubit, pentru că nu merită iubirea adultului.
  3. Dorința de răzbunare. Pentru că nu li se arată un model de toleranță și înțelegere, unii copii nu pot ierta abuzul. Când devine capabil să-și domine părintele, mai mult sau mai puțin, copilul va găsi o metodă să se răzbune, răzbunare care, în cele din urmă, se va întoarce împotriva lui: delicvența, fuga de acasă, sfidarea, etc.
  4. Copilul abuzat, devenit adult, va fi preocupat de control, convins fiind că pierderea hotărârii și protecției de sine pot duce la catastrofă.
Efecte psihologice:
  1. Anxietatea patologică.
În urma abuzului, copilul resimte anxietatea ca pe un sentiment de frică și tensiune. Această anxietate excesivă, difuză și cu caracter anticipator, generează incapacitatea copilului de a reacționa adecvat în condiții de stres, putând ajunge până la nivelul de tulburare anxioasă.
Copilul cu anxietate patologică are dificultăți de concentrare, este irascibil, mereu agitat și nesigur pe el, preocupat excesiv de competența sa și în căutarea aprobării părintelui.
  1. Fobia socială apare, mai ales, la adolescenți, sub forma spaimei de a nu fi umilit sau batjocorit în public.
  2. Tulburarea de stres post traumatic apare la copiii care au experimentat sau au fost martori la un eveniment traumatic, care a implicat vătămarea integrității sale sau a altora. Copilul retrăiește abuzul prin amintiri vizuale și auditive care îi dau impresia că trauma se întâmplă din nou. Apare tulburarea de somn, nictofobia (frica de întuneric), monofobia (frica de a fi singur), iritabilitatea și hipervigilența. Copiii expuși unui abuz de lungă durată prezintă întârziere în dezvoltare. Cercetările arată că un sfert din copiii și adolescenții americani au trecut printr-un eveniment traumatic. Dintre aceștia, 90% din copiii abuzați sexual și 77% din cei expuși la abuz fizic au fost diagnosticaţi cu tulburare de stres post traumatic.
  3. Tulburarea de personalitate bordeline, care se manifestă prin dificultăți în controlarea furiei și a impulsurilor, sentiment scăzut a valorii proprii și teama permanentă de abandon.
  4. Impulsivitate. O persoană abuzată fizic în copilărie poate avea probleme în prevederea consecințelor înainte de a acționa, care duce deseori la activități riscante sau antisociale.
  5. Disocierea, este încercarea inconștientă de autoapărare împotriva unui eveniment traumatizant, prin blocarea acestuia.
  6. Suicid sau idei suicidare.
  7. Regresia, constă în pierderea unor abilități și revenirea la un nivel anterior de dezvoltare.
Efecte în planul relațiilor interpersonale:
  1. Minciuna. Pentru că atunci când greșește este bătut, copilul învață să ascundă adevărul ca să evite consecințele. Observând că acest lucru funcționează, copilul va transforma minciuna într-un obicei. Faptul că este descoperit și pedepsit mai aspru decât înainte, nu îl va descuraja. Convins fiind că minciuna îl scapă de bătaie, va considera că trebuie doar să se perfecționeze, ca să nu mai fie prins.
  2. Tendințe antisociale sau comportament criminal.
  3. Pierderea încrederii. Abuzul în copilărie are un puternic impact asupra capacității persoanelor adulte de a relaționa cu cei din jur.
  4. Probleme în viața sexuală. Adultul abuzat în copilărie poate avea disfuncții sexuale. De asemenea, apare neîncrederea în partener care duce la relații multiple, scurte și superficiale.
Copilul abuzat fizic pare să stea mereu în alertă și devine exagerat de speriat când face o greșeală sau când trebuie să meargă acasă. În cazul în care micuțul are plăgi tăiate  pe care încearcă să le ascundă, putem lua în considerare că acesta se automutilează, ceea ce sugerează un alt tip de abuz, cel emoțional.

VII.      Mărturii ale copiilor abuzați fizic
S.G. 15 ani: „Chiar dacă vecinii știau că tata mă bate, nimeni nu a făcut nimic, doar doamna învățătoare, văzând rănile pe care le aveam pe mâini, a chemat poliția. Tata a primit o amendă și ne-am întors acasă unde m-a bătut și mai tare, pentru că l-am făcut de rușine.”
N.M, 11 ani: „Tata m-a legat de gât cu lanțul de la câine, de mâini cu niște funii, și de pat. Eram umflată la față, mâinile. Cu cât plângeam mai tare, cu atât mai tare mă bătea. Nu avea cine să mă scoată de acolo.”

VIII.      Măsuri de prevenire și combatere a abuzului fizic asupra copiilor
Cunoașterea Drepturilor Copilului este metoda de bază pentru prevenirea oricăror forme de abuz a căror victimă este copilul.  În prevenirea formelor de  abuz fizic și a agravării lor este necesară implicarea activă a Organelor de Poliție, a medicilor și a serviciilor publice de asistență socială.
Oricine, chiar și copilul, poate sesiza autoritățile, instituţiile abilitate în ocrotirea copilului., sau poate suna la Telefonul Copilului.
În unele cazuri de abuzuri este necesară intervenţia instituţiilor abilitate în ocrotirea copilului. Persoanele din domeniul medical au datoria profesională să evalueze posibilitatea unui abuz sau a unei neglijări. Pe lângă semnele evidente ale unui abuz fizic, profesioniștii pot deveni suspicioși atunci când:
- nu a existat un martor în momentul rănirii;
- părinții sau persoanele de îngrijire au amânat consultul medical și solicitarea de ajutor medical, fără să aibă o explicație credibilă sau adecvată;
Pentru o evaluare cât mai corectă a cazurilor de abuz au fost elaborate câteva tehnici de interviu. Toți autorii sunt, însă, de acord că datele pot conține erori dacă evaluatorul nu este obiectiv sau dacă persoanele evaluate modifică informațiile, în mod intenționat sau nu. Copiii pot bloca anumite momente neplăcute, sau pot fi obligați să declare anumite fapte nereale. Copiii mici pot spune „povești nevinovate” cu valoare de acuzații, pe când cei mari pot minți intenționat, din răzbunare sau pentru avantaje personale, fără să cunoască gravitatea acuzațiilor lor.
O modalitate de scoatere a copilului din mediul violent este plasamentul familial.
Plasamentul constă in încredinţarea unui copil,  unei persoane sau familii, alta decât părinţii biologici, cu sau fără consimţământul acestora. Familia primitoare îşi asumă responsabilităţile pentru creşterea si educarea copilului.

 IX.      Date statistice cu privire la abuzul fizic asupra copiilor

Total cazuri
Urban
Rural
Număr de copii rămași în familie
Număr de copii pentru care s-a dispus plasamentul în regim de urgență
1049
409
640
733
202
Tabelul nr. 1. Cazuri de abuz fizic înregistrate în perioade 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012


<1 ani
1-2 ani
3-6 ani
7-9 ani
10-13 ani
14-17 ani
>18 ani
22
58
195
219
295
254
6
Tabelul nr. 2. Distribuția pe grupe de vârstă:


Familie
AMP
Servicii
rezidențiale
Unități de
învățământ
Alte locații
978
7
6
22
36
Tabelul nr. 3. Cadrul în care s-a desfășurat abuzul fizic:

În anul 2000, Agenția Națională Pentru Protecția Drepturilor Copilului a realizat un studiu la nivel național cu scopul furnizării de informații referitoare la extinderea abuzului și neglijării copilului în România. În acest scop a fost efectuată o anchetă sociologică asupra 1.295 de copii cu vârsta între 13-14 ani. În ceea ce privește violența fizică, unul din cinci copii a declarat că este bătut cu diverse obiecte.


Tipul pedepsei
Total cazuri
Frecvență ridicată
Frecvență scăzută

nr.
%
nr.
%
nr.
%
1. Pedeapsa fizică tradițională. Bătaia cu mâna, în urma căreia nu rămân urme.

1088
84,0
238
18,4
850
65,6
2. Abuzul fizic
2.1. Bătaia cu obiecte, pentru o anumită greșeală:
- cu cureaua
310
23,9
39
3,0
271
20,9
- cu bățul
379
29,3
43
3,3
336
25,9
- cu furtunul
62
4,8
13
1,0
49
3,8
- cu vergeaua
84
6,5
9
0,7
75
5,8
- cu lingura de lemn
139
10,7
32
2,5
107
8,2
- cu alte obiecte
29
2,2
7
0,5
22
1,7
22. Bătaia cu obiecte, când părintele este supărat

97
7,5
15
1,2
82
6,3
2.3 Copilului îi este frică să meargă acasă din cauza bătăii

204
15,8
26
2,0
178
13,8
3. Abuz fizic sever
- copilului îi rămân urme
128
9,9
22
1,7
106
8,2
- arderea cu diferite obiecte
11
0,8
4
0,3
7
0,5
- spitalizare
9
0,7




- izbirea
32
2,5
8
0,6
24
1,9
Tabelul nr. 4. Pedeapsa fizică aplicată copilului de către părinţi

Sursa: ALIN FAZAKAS, student Sociologie